Rolul de om normal

Nu stiu ce as putea sa scriu aici. Nu stiu daca este vorba de inspiratie, ori de altceva. Nu stiu cine sunt eu. Nu stiu de ce sunt aici. Nu stiu multe raspunsuri, dar un lucru stiu sigur: ceea ce vreau sa arat.
Cred ca sunt o fata normala. Nu am iesit niciodata din tipar cu ceva anume; recunosc ca nici nu am incercat sa o fac. Unii imi spun ca sunt speciala in felul meu, ca am ceva iesit din comun, ceva care atrage. Insa nimeni nu stie sa-mi spuna ce e acel ceva, iar uneori tind sa cred ca este ceva inexistent.
In esenta, sunt o persoana sensibila, ma raneste orice intepatura. Totusi, nu arat intotdeauna, asa cum, in cabinetul medical, arat unde a patruns un ghimpe care e necesar sa fie scos. Cand vine vorba de sentimente, imi place sa le ascund. Asa simt ca-mi joc rolul. Rolul de om normal.
Trebuie sa recunosc, oamenii au dreptate(periodic): detin ceva diferit, insa nu ceva aparte. SCRIU. Nu scriu mereu, insa scriu atunci cand mintea mi-e tulbure si am nevoie sa o linistesc. E un soi de antidot in stare latenta, ce se declanseaza periodic pentru a ma vindeca. Pacat ca nu se declanseaza de fiecare data.
Astazi, cred ca aveam nevoie de un antidot pentru indiferenta, asa ca mi-am deschis un blog, si am inceput sa scriu. Am inceput sa vorbesc despre ceea ce imi lipseste, despre nestiinta, pentru ca, deseori, este ceea ce ma macina. Am vrut sa-mi transpun starea de spirit. Si ceea ce simt acum, poate fi foarte usor asemanat cu sentimentele unui razboinic pe campul de lupta: ramas singur, nu se teme de moartea ce va urma, ii este indiferent acest sentiment. Totusi, atunci cand va muri, va muri cu unicul gand pe care il cunoase despre moartea sa: ca va muri pentru tara sa.
Asa sunt si eu: nu stiu multe lucruri, dar stiu ceea ce vreau sa stie ceilalti despre mine, atunci cand poate eu nu voi mai fi.
Imi place rolul asta, uneori e singurul rol care ma prinde. Nu-mi place sa joc rolul unui om special, popular si plin de talent, asa cum isi doresc adolescentele americane. Imi place simplitatea, caci ea se muleaza pe fiecare forma si o face sa arate pretioasa, tocmai prin aceasta neutralitate. Si mie imi vine bine simplitatea, simt ca ma prinde pentru ca oricum nu am prea multe sa arat celor din jur.
Fiecare persoana isi doreste sa fie altcineva, chiar daca nu o recunoaste. Insa nu fiecare persoana incearca sa joace curat, asa cum incerc eu.
Tu ce rol joci?